Acum doi ani și jumătate, Magda și Ionuț Ilie au început să dea o mână de ajutor pentru a face din orașul-satelit al capitalei o comunitate în adevăratul sens al cuvântului.

Text de Vlad Odobescu

Acum mai bine de cinci ani, înainte să lase Bucureștiul pentru Chitila, Magda și Ionuț Ilie nu știau mai nimic despre micul oraș-satelit. Au fost cuceriți însă de atmosfera locului: ieșeau dintr-o capitală sufocantă și aveau verdeață și curățenie. „La 400 de metri de șoseaua principală e un lac și-o pădure care se întind până la Palatul Mogoșoaia. Și ne opream și ne plimbam puțin”, își amintește Ionuț. Cam atât însă. Timp de vreo doi ani după ce s-au mutat în Chitila, au continuat să fie bucureșteni: cei doi copii mergeau la aceeași grădiniță, respectiv la aceeași școală, ei lucrau la aceleași birouri din capitală. Fiecare zi era, însemna, practic, un drum între două vieți.

S-au legat cu adevărat de Chitila atunci când au observat că, atunci când ies împreună în parcul de-acolo, copiii lor interacționează cu cei din comunitate, se joacă împreună, ceea ce în București nu se întâmpla. „Țin minte că am fost impresionați de asta”, spune Ionuț. „Și brusc ne-am gândit: «Stai puțin, ce se întâmplă? Adică spațiul ăsta are și alte valențe decât să venim și să locuim aici?»”. Treptat, și-au mutat copiii la școala din Chitila și au luat contact cu frământările comunității.

Chitila e o fostă comună devenită oraș în 2005, alături de alte localități ilfovene. Avea, la recensământul din 2011, peste 14.000 de locuitori. Populația crește însă constant, în special prin mutarea bucureștenilor care găsesc liniște și locuințe ieftine dincolo de centura capitalei. E o evoluție firească, spune Magda Ilie: „Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în urmă cu 30-40 de ani la țările occidentale o să vedem că tendința asta a fost, de a merge cât mai departe de centrele marilor orașe”. Se construiește foarte mult și foarte repede în Chitila.

Schimbările sociale sunt vizibile de la un an la altul. De exemplu, băiatul lor e în clasa a IV-a, iar majoritatea colegilor săi sunt copii din familii ce locuiesc în Chitila de mai multe generații. În schimb, fetița lor, care e în primul an de școală, are foarte mulți colegi ai căror părinți s-au mutat de curând în localitate. „E un shift imens. Frământările părinților sunt cu totul altele, nivelul socio-economic e cu totul altul”, observă Magda. Autoritățile nu par să țină pasul pentru a omogeniza comunitățile rezultate din amestecul între „băștinași” și nou-veniți. Pe lângă asta, e necesară integrarea reală a minorității rome din zonă. „Dacă nu sunt adresate repede chestiunile astea, lucrurile vor degenera”, crede ea.

Acum doi ani și jumătate, Magda și Ionuț Ilie au început să dea o mână de ajutor pentru a face din Chitila o comunitate în adevăratul sens al cuvântului, prin intermediul organizației pe care o coordonează, Asociația Română Pentru Sprijin si Inițiativă Comunitară – ARSIC România . Magda a auzit de dezvoltare comunitară acum 12 ani, pe când era în Irlanda. „Și mi s-a părut interesant să abordezi individul în comunitate, nu singular. De acolo mi-a venit ideea înființării unui ONG care să aibă componenta de dezvoltare comunitară și să găsim niște servicii care să meargă înspre comunitate și ulterior înspre individ. Sunt 12 ani de-atunci”, spune ea.

Magda a studiat sociologie și asistență socială și are o experiență de peste 10 ani în management și coordonare. Mai multe burse și internship-uri în Statele Unite au ajutat-o să se contureze și mai bine pe plan profesional și personal. I-a plăcut mereu să lucreze cu oamenii și să înțeleagă mai bine stratificările sociale și zonele în care poate interveni pentru „reparații”.

 Ionuț a avut căutări profesionale mai îndelungi. După ce timp de doi ani a avut o bursă pe management financiar, dar cu o puternică componentă socială, la Berlin, a lucrat cinci ani în guvernul României, în calitate de consilier personal pentru trei miniștri. S-a ocupat de finanțarea pentru reconstrucția Hanului Gabroveni, ce funcționează azi ca centru cultural . A intrat în mediul privat, în domeniul IT, însă îmbină asta cu implicarea socială.

Magda și Ionuț lucrează, împreună cu profesioniști din IT, cultură și educație din cadrul ARSIC România, la „dezvoltarea și implementarea unor proiecte educaționale inovative prin parteneriate locale și internaționale”. Între altele, au creat un program de învățare a limbii engleze pentru tineri, finanțat de Ambasada Statelor Unite la București, au organizat ateliere în cadrul Europe Code Week, finanțate de Tech Soup Romania. Au adus speakeri motivaționali în școli cu probleme. Unul dintre cele mai dragi proiecte ale lor a fost unul prin care au încurajat tinere fete de etnie romă să se exprime prin pictură, cu ajutorul unei artiste. Lucrările rezultate – adunate pe un perete comun de 10 metri – au fost expuse inclusiv la Biblioteca Națională din București.

Vor să dezvolte zona de leadership și așa-numitele „abilități de secol XXI” în rândul copiilor și tinerilor cu care lucrează: comunicare, creativitate, cooperare și gândire critică. Despre acest set de abilități a fost vorba și în cadrul iShare Hub, proiectul pe care l-au dezvoltat cu ajutorul Fondului Științescu București. De-a lungul câtorva luni, vreo 25 de elevi de clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Profesor Ion Vișoiu din Chitila au fost implicați într-o serie de ateliere interactive: s-au jucat cu diferite limbaje de programare, în special HTML, și au dezvoltat o platformă online prin care membrii comunității să fie chemați să împărtășească idei și soluții pentru nevoile comunității. Ei au venit cu denumirea platformei – noi-suntem-viitorul.ro -, cu întrebările adresate acolo, cu aspectul paginii. În momentul de față, platforma e funcțională, iar utilizatorii – majoritatea adolescenți – au scris acolo, între altele, despre necesitatea unui spital, a unui liceu, a unui bazin de înot sau a unui fast-food în care să se întâlnească pentru a socializa.

„Doar faptul că pot să-și pună întrebarea «Ce trebuie făcut / ce-ar putea fi făcut în comunitatea mea?» este un rezultat. La început nici nu se gândeau că ar putea să țină cineva cont de opinia lor sau că cineva ar fi interesat vreodată ce cred ei. S-ar putea să nu mai fie cea mai tare pagină. Ne interesează să fie însă ceva funcțional, care să-i reprezinte”, explică Ionuț. De asemenea, au vrut să fie un proiect care să poate fi oricând luat ca model și replicat.

Cursurile din cadrul iShare Hub au fost programate la 8.30 dimineața, de două ori pe săptămână, în condițiile în care copiii au ore după-amiaza. În ianuarie, după nopți în care ninsese de străzile se înfundaseră cu zăpadă, Magda și Ionuț credeau că o să vină câte 5-6 elevi la cursuri, însă aveau surpriza să-i găsească pe toți în sală.

Întâlnirea la care am asistat era programată în ziua unei teze, însă și în dimineața aceea majoritatea copiilor au venit. După ce le-a stârnit curiozitatea arătându-le un site cu informații despre starea planetei în timp real – câți copii se nasc, câte emailuri se trimit, câte zile mai sunt până se termină petrolul -, Ionuț le-a vorbit despre cum pot să aleagă culorile și să formateze titlurile pentru viitoarea platformă: „În urma muncii voastre, oamenii își vor putea exprima opinia. Va fi o pagină inițială, una în care își exprimă opinia și alta în care afișăm ce au votat”. La un moment dat, când un copil a spus, deznădăjduit, „am făcut o prostie”, Ionuț i-a zis: „Nu e o prostie, se învață”.

La sfârșit, după ce au făcut recapitularea lucrurilor învățate, s-au jucat cu doi ozoboți – roboței programați cu ajutorul unei tablete. Ionuț le-a arătat cum decurge programarea: a adăugat câteva comenzi în aplicația de pe tabletă și, după ce-a preluat bucățile de cod, robotul a început să danseze. „E ca și cum am învăța noi ceva nou”, a remarcat un băiat.

„Site-ul, ca și partea comunitară, sunt simple instrumente”, spune Magda. „Am vrut să dezvoltăm în ei curiozitatea de a afla ce se întâmplă cu partea digitală, pentru că e clar că înspre așa ceva ne vom îndrepta”. Apoi, e important pentru copii să construiască ceva concret, niște prelegeri ar fi fost pentru ei plictisitoare și, de aceea, inutile.

De la prima întâlnire cu copiii, au încercat să discute cu ei pe bune, să le transmită că vor să facă împreună cu ei ceva care aibă un impact pe bune și în care ei să aibă capacitatea să decidă, să gândească, să analizeze, să învețe. Au învățat să decidă, să analizeze, să-și pună probleme. Coordonatorii încearcă să discute cu fiecare în parte, să-i cunoască. Le răspund tuturor întrebărilor, chiar dacă nu țin de proiectul în sine: îi frământă de ce un telefon are sau nu o funcție sau „de ce apare cățelul verde când intri pe o pagină”. Copiii nu sunt învățați cu abordarea asta, spune Ionuț.

Câțiva sunt mai avansați, alții se mișcă mai încet, însă fiecare dintre ei va rămâne cu ceva după experiența asta, crede Ionuț: „cei care sunt avansați vor ști să se ducă mai mult într-o direcție, iar ceilalți vor înțelege că «sunt o ființă valoroasă, care poate să facă ceva pe lumea asta»”.