Pe 14 mai, am închis runda de aplicații pentru ediția 2019 a Fondului Științescu București, în urma căreia am primit 23 de propuneri de proiecte eligibile. Bugetele tuturor celor 23 de proiecte împreună însumează 520.442 de lei.
Bugetul total al Fondului Științescu din acest an este de 150.000 de lei.
Propunerile de proiecte primite sunt:
Toate cele 23 de propuneri de proiecte vor fi evaluate de juriul Fondului Științescu în perioada următoare, urmând ca în data de 18 iunie să anunțăm proiectele pe care le vom finanța. În cazul în care va fi necesar în luarea deciziilor de finanțare, juriul are optiunea de a invita echipele proiectelor de pe o listă scurtă la interviuri.
Cele 23 de proiecte vor selectate de un juriu din care fac parte Octavian Micu, cercetător, Institutul de Știinte Spațiale, Constantin Vică, lector universitar, Facultatea de Filosofie, director adjunct, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București, Elena Coman, director de programe, Asociația Techsoup Romania, Tamina Lolev, co-fondator și managing partner Nodmakerspace, Sorin Axinte (Axu), antreprenor, cofondator și CEO Hyperpragma, managing partner GLUE.
Fondul Științescu este implementat în București de Fundația Comunitară București, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Federația Fundațiilor Comunitare din România și cu susținerea donatorilor locali: Transport Service Group, WDP, Element Development, euRobotics AISBL.
Științescu este susținut de Romanian-American Foundation și în alte zone din țară: Sibiu, Iași, Oradea, Mureș, Bacău, Galați, Prahova, Odorheiul Secuiesc, Brașov, Țara Făgărașului și Timișoara.
Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri, grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 7 ani a finanțat peste 320 de proiecte din București și Ilfov cu mai mult de un milion de euro.