Înlocuire proiect în ediția 2019-2020
November 18, 2019

Echipa grupului de inițiativă ”Împreună reușim”, care trebuia să pună în practică proiectul ”Start spre viitor”, a trecut printr-o situație de forță majoră și nu și-a mai putut asuma implementarea proiectului.

În aceste condiții, membrii juriului au decis realocarea bugetului existent, de 24.000 lei către următorul proiect de pe lista scurtă: Centrul educațional CRESTEM, Măgurele, al Asociației pentru Educație STEM Creativă

Proiectul urmărește să adreseze necesitatea dezvoltării unui mediu complementar sistemului educațional tradițional, prin crearea unui centru educațional STEM/STEAM ce va deservi o comunitate semi-urbană din jud. Ilfov și București. Centrul va fi amplasat în clădirea Institutului de Fizică Atomică de pe platforma Măgurele, iar activitățile centrului se vor adresa copiilor între 6 și 12 ani care vor învăța științe folosind roboți și vor putea participa la competițiile FIRST LEGO League și FIRST LEGO League Junior.

Robotica este prin definiție un domeniu multidisciplinar, cu ajutor căruia se pot demonstra, învăța și consolida cunoștiințe din STEM. Introducerea roboțiilor în educație reprezintă un pas necesar pentru a încuraja copiii, încă de la vârste mici, să se transforme din simpli consumatori de tehnologie în creatori de soluții la provocările umane folosind tehnologia.