„Roboțim Împreună”: Copiii din centrul de plasament al Fundației Viață și Lumină învață să construiască variante de viitor.
Text de Vlad Odobescu
Fotografii de Cosmin Sbarcea
Design de Bogdan Moga
David vrea să fie hacker, „din acela care intră în calculatoarele oamenilor fără să meargă la ei acasă”. Îi explic un pic cum stă treaba cu hackerii, că sunt din aceia răi de care știe el, care umblă prin datele utilizatorilor, dar sunt și unii buni, care-și folosesc priceperea ca să dejoace planurile răufăcătorilor virtuali. Hotărăște pe loc că „bine, o să fiu un hacker bun” și își reia locul printre copiii care se pregătesc pentru cursul de robotică de la Centrul de plasament al Fundației Viață și Lumină.
În sala luminoasă, cu geamuri ce dau înspre curtea centrului, plină de calculatoare și cărți, năvălesc cei aduși cu microbuzul de la școală. Azi sunt cu totul vreo 15 elevi cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, împărțiți în grupe de câte trei-patru. Ar fi fost mai mulți, însă gripa de sezon a făcut victime printre învățăceii într-ale roboticii. Chiar și-așa, forfota din sală crește cu fiecare minut: puștii aduc laptopuri și le pun la încărcat, desfac cabluri, deschid calculatoarele, introduc parole și se apucă de treabă. Din softul pe care-l folosesc și din bucățile de piese din cutiile albastre ale kitului LegoWeDo se vor naște roboți care mai de care. Fiecare știe ce-are de făcut, fără prea multe indicații.
Ana-Maria Stancu, de la Asociația E-Civis, face doar o scurtă introducere și le zice că astăzi vor face împreună ceva mai special: cu roboții pe care-i vor construi astăzi vor merge la școală și-i vor prezenta colegilor de clasă. „Gândiți-vă care v-au plăcut mai mult și i-ar impresiona pe colegi”, îi îndeamnă ea. Proiectul Roboțim Împreună, dezvoltat de Fundația Viață și Lumină cu ajutorul Fondului Științescu, îi ajută pe copiii din centrul de plasament să aibă acces la cursuri ce le sunt accesibile, în mod obișnuit, doar colegilor proveniți din medii familiale tipice. Iar asta îi ajută să se integreze cu adevărat în comunitatea din clasă, explică Daniela Tarnovschi, director adjunct al Fundației și manager al proiectului Roboțim Împreună. Tehnologia era și până acum parte din viața lor: copiii au la dispoziție calculatoare, telefoane și tablete, pe care le folosesc pentru teme, jocuri, vizionări de filme și pentru a comunica cu familia sau prietenii. Acum, tehnologia îi aduce împreună într-un fel nou.
Pe Sebi, care acum lucrează concentrat pe un colț de masă, cursul de robotică l-a ajutat foarte mult să evolueze. „El n-are probleme intelectuale, ci are probleme emoționale din cauza situației din familie. Și nu are încredere în el. La început nu voia sub nicio formă să vină la curs. Dar acum efectiv se vede în el cum îi crește stima de sine când face lucrurile astea. De fapt nu m-a tentat atât de mult ca ei să învețe robotică, cât mai ales să facă ceva care să îi apropie mai mult, să simtă și ei că sunt la fel ca ceilalți copii”, spune Daniela Tarnovschi. Dintre copiii de la centru, aproape un sfert au probleme legate de adaptare și de stima de sine scăzută: nu cred despre ei că pot face toate lucrurile pe care le încearcă cei din jur, iar orizonturile li se îngustează.
Cursurile au început în octombrie 2019 și s-au ținut săptămânal – cu excepția perioadelor de vacanță sau cu gripe. Pe lângă copiii din centru au putut participa și colegii lor de clasă, tocmai în ideea de a-i face să se cunoască mai bine și de a șterge orice preconcepții. Relația dintre cei din centru și colegii lor de la școală e menționată și în aplicația pentru Științescu, la capitolul „riscuri”: „Există riscul ca să fie probleme în ce privește relația dintre copiii din centrul de plasament FVL și comunitate/colegii de școală. Copiii pot să nu se înțeleagă așa cum ne dorim noi, să nu dorească să colaboreze, să apare divergențe și conflicte.” Pentru ca stima de sine a acestor copii să crească, e nevoie să le fie stimulate „curiozitatea și imaginația, gândirea critică și capacitatea de rezolvare a problemelor complexe. În plus, ei se confruntă și cu stigma de a fi copiii abandonați, ceea ce în multe cazuri îi îndepărtează de colegii de școală și de școală în ansamblu”.
De când cu robotica, probleme n-au fost și lucrurile au evoluat de la sine. La început, cei de la centru au încercat să-i amestece, dar pe urmă și-au dat seama că mai bine îi lasă să se grupeze în mod natural, pentru că interacțiunile intervin oricum. Fac schimb de piese, își cer ajutorul unul altuia când intervine un blocaj, își fac cu mâna în conversații video. Deși preferă să lucreze de una singură și asamblează un robot în doar câteva minute, Erica se apucă repede să desfacă mecanismul pentru a da o piesă colegelor sale care lucrează ceva mai încolo. O să facă altul, la fel de repede.
***
În 1996, Fundația Viață și Lumină a început prin a ajuta oameni fără adăpost. Ieșit din anii cei mai negri ai comunismului, Bucureștiul era încă plin pe-atunci de copii ai străzii ce locuiau în canalizări sau în adăposturi improvizate, așa că o prioritate a fundației a fost să le asigure acestora un acoperiș și să le caute părinții. Pe cât posibil, cei din fundație încercau să-i reintegreze în familii, iar – când nu se putea – îi cazau în centrul de plasament, care are acum 40 de locuri. În paralel, fundația s-a gândit că e important ca tinerii care împlinesc vârsta legală pentru a părăsi sistemul de protecție specială să nu ajungă pe stradă, așa că a deschis un centru pentru ei. Cea mai mare parte a finanțării pentru activitățile centrului vine de la o organizație din Suedia, însă contribuie și statul român, pentru că Viață și Lumină e înregistrată ca fundație care acordă servicii sociale.
Focusul organizației a inclus, cu timpul, și familiile care locuiau pe stradă sau în condiții improprii. Obiectivul era acela de a face familiile să-și țină copiii în școală, de a-i ajuta să țină copiii într-o stare bună de sănătate și tototdată de a-i impulsiona pe părinți să-și găsească un loc de muncă ca să asigure un trai decent familiei.
Cei din fundație îi ajută financiar și pe părinții unora dintre copiii din centru, mai ales că unii dintre ei chiar vor să-și ia copiii acasă. Nu sunt întotdeauna părinți abuzivi, ci sunt oameni pe care sărăcia și birocrația îi țin într-un cerc vicios. Una dintre familii, de pildă, vrea să-și ia fetița acasă, însă nu îndeplinește condițiile legale, pentru că nu are curent electric în casă. Și nu poate rezolva problema asta pentru că nu are actele de proprietate ale locuinței. „Oamenii și-ar lua copilul acasă, deși condițiile nu sunt extraordinare. Și cel mai bine e ca copilul să fie cu familia lui”, explică Daniela Tarnovschi.
În această vară, centrul de plasament se va închide – ca parte dintr-o strategie amplă a statului -, iar fundația caută pentru copiii de-aici soluții: o parte vor merge în plasament familial, iar cei mai mari, care ajung la majorat, vor rămâne în această clădire, în centrul pentru tineri care se va înființa în loc. Centrul de plasament se va transforma în Centru de zi. Deocamdată, viața locului merge înainte. În fiecare zi de miercuri, în încăperea asta luminoasă o mână de copii construiesc roboți, variante miniaturale de viitor. Până la sfârșitul orei, toate piesele se vor potrivi, iar luminițe colorate vor semnaliza mișcările precise ale mașinăriilor ieșite din mâinile lor.
Proiectul ”Roboțim împreună” a fost derulat de Fundația Viață și Lumină